Mihai Rotaru, mesaj tranșant pentru Cristiano Bergodi: „Ce voia? Să îl iau în brațe și să îl pup mai des? Am avut o relație normală cu el, nu am ieșit la șprițuri împreună” | EXCLUSIV

Mihai Rotaru, mesaj tranșant pentru Cristiano Bergodi: „Ce voia? Să îl iau în brațe și să îl pup mai des? Am avut o relație normală cu el, nu am ieșit la șprițuri împreună” | EXCLUSIV
  • Publicat:

Mihai Rotaru a explicat pentru ProSport care a fost relația dintre el și fostul antrenor al Universității Craiova, Cristiano Bergodi.

Tehnicianul italian a vorbit în presa din Italia despre experiența trăită în Oltenia și l-a atacat pe patronul Rotaru!

Bergodi a avut două serii foarte bune alături de trupa din Bănie, dar și momente critice: a pierdut titlul în Liga 1, pe teren propriu, cu CFR Cluj, şi apoi a intervenit eliminarea din primul tur preliminar al Europa League. Recent, el a precizat că ruptura de Universitatea s-a produs din cauza disensiunilor cu șefii.

Cum au stat lucrurile din punctul de vedere al lui Mihai Rotaru?

Finanțatorul Craiovei a dezvăluit pentru ProSport cum s-a ajuns la despărțirea dintre părți. „Nu pot să zic că eram mereu nemulțumit. I-am adus pe Papp, Tudorie și Căpățână la cererea domnului Bergodi. Ce înseamnă o relație bună? Ce voia? Să îl iau în brațe și să îl pup mai des? Am avut o relație normală cu el. E adevărat că nu am ieșit la șprițuri împreună.

E și o diferență de generație între noi, eu am o vârstă, el are o altă vârstă. E drept că am fost mai apropiat de Mangia, dar tot din același motiv, vedeam lucrurile mai apropiat. Despre nemulțumiri ce să zic… I-am trimis un mail în care i-am spus care sunt acestea și mi-a răspuns că el a făcut Coverciano. Ce să mai zic? Foarte bine, atunci fiecare merge pe drumul lui”, a declarat Mihai Rotaru.

Ce a spus Bergodi: „Patronul era mereu nemulțumit”

„Am avut unele probleme cu conducerea, deşi parcursul a fost unul pozitiv, am avut 14 victorii, 3 înfrângeri şi cea mai bună apărare din campionat. Eram primii în clasament, dar meritele nu-mi erau recunoscute, patronul era mereu nemulțumit de câte ceva. Nu vedeam nicio satisfacție”, afirma Cristiano Bergodi pentru Tuttomercatoweb.

În prezent, oltenii caută un antrenor cu experiență, Papură fiind demis sâmbătă în urma rezultatelor nefaste: nicio victorie în ultimele șapte meciuri.

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×